vineri, 9 mai 2008

Stimati prieteni,

La mesajul D-lui Vatui Mircea am de spus urmatoarele:

1. Sustin din tot sufletul propunerea de personalizare a trofeelor la premierea competitiilor noastre si a sportivilor distinsi pentru talent si asiduitate în activitate.

Sustin aceasta initiativa în ideia:

- de a constientiza generatiile actuale de jucatori despre personalitati si momente model din istoria rugbyului românesc;

- de omagierea acelor personalitati ce prin mare dragoste fata de acest joc si fata de semenii lor, printr-o mare devotiune si onestitate si-au pus amprenta asupra unei etape, a unei epoci sau chiar a istoriei rugbyului nostru.

Aceasta initiativa ar putea constituie chiar începutul unui amplu proces de schimbare a mentalitatii în aprecierea si tratarea corespunzatoare a tuturor acelora care au cinstit rugbyul prin rezultatele sportive sau ampla activitate de promovare a acestuia.

Tratarea corespunzatoare? Da, ar fi destul daca m-as referi doar la faptul ca s-a încetatenit la noi practica de a se trata cu indiferenta iesirea din activitatea internationala, sau a echipelor de club, a sportivilor ce s-au daruit dupa putinta lor idealului rugbystic. Trist este ca în cele mai multe cazuri acestia au si disparut complet din aria sportului ce i-a pasionat, rugbyul nostru ramânand, uman, cu fiecare abandon tot mai sarac.

2. Propunerile mele se refera si la urmatorii:

§ Grigore Caracostea (1986-1956): parintele rugbyului românesc; international în jocurile de început ale rugbyului nostru (cu Franta si SUA - Paris/1919); a înfiintat clubul TCR si prima echipa de rugby de la noi (1913); a înfiintat Comisia Fotbal-Rugby (1915) si FRR (1931), organisme al caror presedinte a fost între anii 1915-1940, perioada în care rugbyul de la noi a cunoscut o evolutie extraordinara; a fost conducatorul si „antrenorul” echipei nationale participanta si medaliata la JO Paris /1924; a paricipat la fondarea FIRA (1934) fiind membru si consilier în primul comitet al acestui for. Trofeul cu numele sau (si chiar statuia acestuia) ar cinsti o personalitate colosala si o memorie extrem de benefica a rugbyului românesc.

§ Ascanio Damian (1914-2005): distins jucator international în perioada (1934-1949 ) component de baza al echipei ce a realizat un rezultat valoros (cât o mare victorie) cu Franta (8-11 / 1938); jucator emblematic al Sportului Studentesc, de 5 ori campion national; presedinte al FRR (1947-1952) într-o perioada extrem de critica (desfiintarea celor 4 echipe fanion); a proiectat si dat federatiei si miscarii rugbystice o dimensiune nebanuita (la sfârsitul anilor ´50 erau în tara noastra 68 echipe de seniori; la începutul mandatului sau de presedinte a decretat obligativitatea tuturor gruparilor de a avea si echipe de juniori.

§ Irimescu Valeriu (n. 1940): international de mare anvergura, cu 32 selectii în perioada 1960-1971; 3 victorii la Franta (la cea din 1968/15-14, marcând toate punctele noastre - 2 dropgoluri si 3 lovituri de pedeapsa); jucator la Grivita Rosie cu care cucereste 7 titluri de campioni nationali si Cupa Campionilor Europeni în 1964; a jucat si a antrenat în Franta; a fost antrenor federal în perioadele (1974-1986 si 1990-1991)si antrenor al echipei nationale cu care în 50 de victorii din 70 de jocuri-test a cucerit 3 victorii la Franta , victorii la Scotia si Tara Galilor si alte rezultate valoroase cu marile echipe ale lumii. Maestrul emerit al sportului si antrenor emerit, V.Irimescu, se detaseaza autoritar într-o statistica generala pentru contributia la palmaresul rugbyului nostru cu 70 de victorii, la care a contribuit ca jucator si antrenor. Aceste victorii au fost obtinute din cele 102 jocuri-test la care a participat (media de 68% este excelenta daca ne gândim ca printre adversarii nostri de atunci figurau aproape toti titanii lumii rugbystice).

§ Alexandru Penciu (n. 1931) într-o cariera fulminantă, cu talentul lui înăscut şi măiestria căpătată lângă antrenori şi pedagogi de mare calitate (precum: Feri Covaci la PTT , Nae Ghiondea, Puiu Argeşiu şi Petre Cosmănescu la CCA /Steaua) devine peste ani nici mai mult nici mai puţin decât “Alexandru cel Mare” al rugbyului românesc şi mondial, denumire dată chiar de inventatorii minunatului joc, uimiţi la ei acasă de spectaculozitatea şi eficacitatea jocului său, cu ocazia turneelor Selecţionatei Bucureştiului în Marea Britanie (1955 şi 1956). joacă la CCA /Steaua în perioada 1953-1969 cu care obţine 5 titluri de campioni. International cu 33 de selecţii în jocuri-test a facut parte din formatia de aur care a învins Franta în 1960, fiind autor principal si la victoria din 1962, cum si la cele doua egaluri cu acelasi adversar în deplasare (5-5/1961 şi 6-6/1963). Pe lângă un joc extrem de spectaculos a dovedit şi o eficacitate ieşită din comun: a marcat pentru echipa naţională în jocurile-test mai mult de 176 de puncte (date luate dintr-o evidenţă incompletă, şi când eseul era apreciat la 3 puncte), astfel: 22 eseuri, 25 transformări, 14 lovituri de pedeapsă şi 6 dropgoluri; maestrul emerit al sportului şi distins cu diferite ordine şi medalii, a fost socotit un pionier pe plan european în evoluţia jocului de atac al fundaşului.

Altfel, în aceasta lista, ar putea intra nume celebre de antrenori, care au aureolat rugbyul nostru cu rezultate extraordinare (vezi: Theodor Radulescu, Petre Cosmanescu sau Niculae Padureanu) sau jucatori internationali prestigiosi cuprinsi în „Echipa secolului XX”, aleasa printr-o ancheta publica, initiata si promovata de publicatia Rugby Magazin/2000. Dau în continuare acea formatie la care am adaugat câteva mari figuri detasate în statistica „contributii la palmaresul rugbyului românesc”, astfel:

Gheorghe Pârcălăbescu si Constantin Dinu (stâlpi); Mircea Munteanu (trăgător); Atanasie

Marinache, Gheorghe Dărăban (linia 2ª); Viorel Morariu şi Florică Murariu (flankeri); Radu Demian si Haralambie Dumitraş (nr.8); Mircea Paraschiv (mijlocaş de grămadă); Dumitru Alexandru (mijlocaş la deschidere); Ascanio Damian, Mihai Wusec şi Adrian Lungu (centri); Dumitru Ghiuzelea şi Valeriu Irimescu (aripi); Alexandru Penciu (fundaş)

Antrenor: Theodor Rădulescu

Jucatorii adaogati:

- Ion Bucan (stâlp; 48 selectii/30 victorii) - Ion Constantin (centru/aripă; 50/33)

- Gheorghe Dumitru (lina 2ª/nr.8; 70/44) - Gheorghe Nica (centru; 57/36)

- Enciu Stoica (flanker; 44/30) - Marian Aldea (aripă; 33/21)

Si utati asa, câte personalitati au înfrumusetat rugbyul nostru! Acestia si multi altii (promotori, presedinti de cluburi, arbitri) ar merita toata cinstirea si recunostinta noastra.

Asa cum ne-a propus Dl Vatui avem ocazia sa ne exprimam optiunile

3. Propunerea mea este ca aceasta practica pote fi promovata în tot teritoriu, chiar de catre federatia însasi. Pe lânga denumirea unor trofee si competiti, nationale sau locale (câteva memoriale deja exista), prinse în calendarul federatiei, se mai poate promova rugbyul dând numele celebritatilor acestuia cluburilor, bazelor sportive, a strazilor etc.

Vasile Constantin-Mao

PS. Referitor la propunerea atribuirii unui trofeu cu numele meu, eu îi multumesc amicului Vatui pentru apreciere, dar nu vad oportun asocierea mea într-o nominalizare asa de pretentioasa. Fara falsa modestie, daca în activitatea cu juniorii am avut rezultate bune, poate chiar deosebite, consider ca acestea au fost în limitele obligatiilor profesionale; nu am avut norocul si nici pretentia de a intra în cercul „gloriosilor nostri nemuritori”.

In alta ordine de idei, fac o corectie: nu eu am initiat „ceferiada”; a fost presedintele FRR de atunci, ministrul al MTTc, D-l Cornelui Burada, sfatuit si incitat - cu siguranta - de prietenii sai griviteni. A mai fost un mare pasionat de rugby prof. Dan Ion, inspector de învatamânt în retea. Eu n-am facut decât atât: am renuntat la un post în învatamântul superior si am venit la scoala profesionala de la Podul Grand , sa traiesc bucuria rugbyului printre tinerii mei elevi.

Toata activitatea a fost pentru mine o mare rasplata, traind acum regretul ca nu pot sa fac mai mult pentru copii si rugby.

Niciun comentariu: