miercuri, 5 septembrie 2007

Marile sclipiri ale nationalei României (6)

1979: PRELUDIU LA MARILE REUSITE ÎN MAREA BRITANIE
Tara Galilor - România: 13-12
Am trait alaturi de rugby multe momente fericite, iar unul dintre acestea, de o mare participare emotionala, a fost fara îndoiala într-o zi de 6 octombrie a anului 1979, când pe celebrul Arms Parck am asistat la jocul nostru cu galezii. Consider ca acea mare bucurie traita atunci la Cardif , de a apartine unui rugby ce aratase virtuti incredibile, m-a marcat pentru toata viata.
Eram în acelasi timp în turneu în Marea Britanie cu o combinata de juniori a cluburilor Grivita Rosie si CSS Locomotiva. Asistasem anterior la jocul nationalei noastre cu selectionata de vest a Tarii Galilor, disputat la Llanelli ; câstigase echipa noastra si aratase un bun echilibru tactic, o forma promitatoare. Victoria de la Llanelli /15-11 se adauga altor trei tot atât de valoroase obtinute înaintea marelui eveniment, jocul test (cu Pontypridd/9- 3, cu T.Galilor Nord/38-15 si cu Munster/32-9) . Demn de retinut este ca turneul galez a fost precedat de victoria obtinuta cu echipa irlandezã Ebbw Vale/12-0.
La sfârsitul jocului, acolo pe Arms Parck, în aplauzele zecilor de mii de spectatori, crainicul stadionului multumea reprezentativei noastre pentru jocul de înalta clasa ce l-a prestat. Nu fusese o victorie româneasca, dar comportarea si jocul însusi, în substratul lui tehnico-tactic, lasase o impresie profunda, de mare echipa, si trebuie retinut, cã adversarii nostri nu era o echipa oarecare a Tarii Galilor: numai cu un an înainte câstigase autoritar, cu Marele Slem, Turneul celor 5 Natiuni. Noi, micul grup de români, martorii directi ai acelui eveniment eram pur si simplu coplesiti de emotie; contribuise, bine înteles la impresia generala si dramatismul disputei, cu incertitudinea învingatorilor pâna în ultimul moment.
De la început jocul s-a aratat interesant, riposta echipei noastre fiind la înaltime, temperând atacurile galeze, frenetic sustinute de cei peste 45.000 de spectatori. La pauza se consemneaza rezultatul de egalitate, prin transformarea pentru fiecare echipa a unei lovituri de pedeapsa (I.Constantin si Fenwik). Imediat dupa pauza echipa noastra preia conducerea (3-6) prin transformarea unei noi lovituri de pedeapsa de catre acelasi I.Constantin de la 40 m , fapt ce a dat mai mult aplomb jucatorilor nostri în atac. Cu un dropgol Gareth Davies readuce egalitatea pe tabela de marcaj. Presiunea echipei noastre creste si dintr-un mol dinamic tâsneste M.Munteanu pe partea închisa, percuteaza si paseaza lui Gh.Dumitru; acesta înainteaza si din placaj executa o pasa ideala la interior lui M.Ionescu. “Colosul” nostru cu trei aparatori în fata face un lucru incredibil si rar întâmplat: plonjeaza pur si simplu peste adversari si. . . cade într-un eseu de antologie rugbystica. M.Bucos transforma si rezultatul devine 6-12. Tribuna pentru o clipa amuteste, tocmai bine pentru a ne face auziti noi, grupul juniorilor români, în imensul stadion: “Hai România!, Hai România!.
Amenintati cu un esec galezi joaca în continuare infernal, totul la mâna, de pe tot terenul, maniera cu care învinsese, aici la ei acasa, multe echipe celebre. Echipa noastra rezista magistral, dar aproape de finalul jocului la o faza de atac cu înaintarea dupa o gramada ordonata primim eseu la colt; transformarea este ratata si este 10-12, iar soarta jocului se parea cã fusese scrisa. Dar iata ca M.Bucos face «marc» la linia de 22 m ; daca suta afara jocul era ca si terminat, cu victorie româneasca bineînteles. Schiteaza începutul elanului, când observa un adversar avansat la mai putin de 10 m ; se opreate si mai are timp sa-l arate arbitrului. Acesta lasa jocul sa decurga, urmeaza contactul în care fundasul nostru încearca totusi sa suteze dar face înainte; gramada pentru galezi, de unde balonul prin pasa demiului ajunge la acelasi Gareth Devies care în ultima secunda a jocului, printr-un dropgol salvator aduce victoria echipei sale, bineînteles, pe respiratia de usurare si satisfactie a compatriotilor sai: era 13-12!
Doua greseli, una copilareasca ce ne privea si alta de arbitraj (care obligatoriu la neexecutarea corecta a reluarii dupa marc trebuia sa acorde repetarea acesteia) ne-a privat în acea zi de o meritata victorie.
Echipa a avut urmatoarea componenta:
1. Cornel Scarlat, 2. Mircea Munteanu, 3. Constantin Dinu, 4. Ion Pintea, 5. Marin Ionescu, 6. Florica Murariu, 7. Enciu Stoica, 8. Gheorghe Dumitru (capitan), 9. Mircea Paraschiv, 10. Dumitru Alexandru, 11. Petre Motrescu, 12. Ion Constantin, 13. Ion Zafiescu, 14. Marian Aldea, 15. Mihai Bucos
Antrenori: Valeriu Irimescu si Adrian Mateescu
Jocul a avut un mare impact publicitar fiind si televizat de BBC pentru toata Marea Britanie cum si în tara, de TVR.
Eu, pe lânga satisfactia trairii în direct a unui excelent joc al echipei noastre si bucuria de a fi fost, împreuna cu sportivii mei (tineri dintre care multi aveau sa devina numai peste câtiva ani internationali) , martor la acest magnific eveniment, am trait si alte revelatii. Lasând la o parte mândria de a fi dat rugbyului românesc un jucator de talia lui M.Ionescu sau de a fi “înfruntat” cu micutul meu grup acea zdrobitoare galerie, efect bine perceput pe tot parcursul jocului chiar de jucatori înfierbântati de joc, am fost prins într-o atmosfera greu de imaginat daca n-o traiesti macar odata: este vorba de modul si dimensiunea cum traiesc galezii (britanicii în general) bucuria si descatusarea prin rugby. Freamatul vesel, exuberanta, în care fiecare îsi demonstreaza apartenenta la culorile nationale prin obiecte de îmbracaminte sau de alta natura (unele destul de bizare) si uralele ca un uragan ce-si împinge echipa în eseu, sau corul la unison al întregului stadion, chiar te facea sa crezi cã Arms Parck-ul e o catedrala a rugbyului si a bunei conveniente prin acesta.
Ca sa accentuez mai mult fervoarea sustinatorilor dar si tensiunea ce a domnit la acest joc (gratie magnificei comportari a echipei noastre), am observat în timpul jocului, în câteva rânduri trecând pe culoarul de jos al tribunei brancardieri si marturisesc ca nu întelegeam ce se întâmpla. Am aflat dupa aceea, din statistica jocului, ca fusesera nu mai putin decât 12 atacuri cardio-vasculare!
Nationala noastra nu câstigase în acea zi jocul, dar obtinuse în schimb o alta mare victorie facând o bresa sigura în înghetatele relatii britanico-româ ne, ce înca ne mai desparteau de la acel turneu anulat din anii 50. Noua ani mai târziu, altei generatii de bravi jucatori (din acea echipa doar Fl. Murariu a participat si la acel joc) i-a surâs sansa de a traii bucuria victoriei si de a se îmbata cu savoarea acesteia pe acelasi Arms Parck (1988, Tara Galilor-România/ 9-15!); dar la acea data splendida victorie asupra galezilor nu era singulara, pentru ca în anul 1983, la Bucuresti pe Stadionul National reprezentativa noastra reusea prima victorie de senzatie asupra unei nationale britanice, România-Tara Galilor/24-6! , bravura ce avea sa o repete si un an mai târziu tot pe acelasi stadion dar cu Scotia/28-22.
Va urma:
- 1985: Reprezentatie pe Twickenham: Anglia –România: 22-15
- 1988: Primul meci-test câstigat pe pamânt britanic: T.Galilor – România. 9-15

Un comentariu:

alejam spunea...

Buna ziua,

Cu tot respectul, este vorba de Mihai Marghescu (tatal meu) si nu de Marian Marghescu.

O zi buna,

Alexandra-Denisa Marghescu