sâmbătă, 12 mai 2007

Despre ”pledoaria pentru rugby”

Marele Mircea Rusu, unicul dintre titanii nostri ce traieste rugbyul la fel ca-n tinerete – pasionat si dezinteresat -, ne transmite, cald si emotionant, tot patosul ce-l simte legat de jocul ce i-a calauzit viata, mai ales, cu increderea in sine si in cei din jur.
Ne transmite patosul filtrat in dedicatia-i constanta si in intelepciunea varstei, dar si tristetea legata de linistea dezolanta a Babesului, tot mai ocolit de copii. Nu ma mira nelinistea unuia dintre invingatorii de alta data ai Frantei, care isi reaminteste de multele echipe de juniori ale Clujului (Vointa, Stiinta, Viitorul, CFR-IMMR etc.) care alimentau rugbyul nostru cu mari performeri.

Fara indoiala, apelul lui Nea Mircea, chiar sub aceasta forma subtila, are si o "bataie" clara: sa facem totul pentru a umple cu copii terenurile noastre de rugby.

Se poate deduce de aici ca inca nu s-a pus in miscare un plan consistent de animare serioasa a miscarii de copii si juniori (!?).

Generatia venerabila a rugbyului nostru isi mai reaminteste de actiunile de popularizare ale jocului in Ardeal sustinute de loturile nationale sau de marile noastre echipe, cum si de organizarea si stimularea activitatii in teritoriu de catre autoritatile federale. Personal am si crezut ca un secretar general adjunct va avea aceasta responsabilitate. Dar, si dupa cerintele de concurs ale postului, se poate banui ca acesta va fi directionat tot pentru bogata noastra activitate internationala, bazata pe, iata, un atat de sarac si fragil segment de perspevctiva.

Salutari lui Mircea Rusu si tuturor celorlalti amici.

Vasile Constantin-Mao

Niciun comentariu: