VALERIU IRIMESCU (n.1939)
Jucator centru, talent innascut, cu o bogata cariera fie la echipa de club Grivita Rosie, fie la echipa nationala, Valeriu Irimescu este descoperit, impreuna cu alti mari viitori internationali (M.Wusec, M.Tibuleac, M.Oblemenco, T.Nasta), de antrenorul-poet Tudor George/Ahoe si Gica Parcalabescu. S-a impus in egala masura prin jocul subtil din linia de tresferturi cum si prin maestria-i la loviturile de picior.
Dupa ce castiga cu Grivita Rosie la juniori doua titluri de campioni (1956 ºi 1957), insuma nu mai putin de alte 7 titluri la nivel de seniori (1958, 1959, 1960, 1962, 1966, 1967 si 1970). In anul 1964 cucereste cu echipa sa Cupa Campionilor Europeni, dispunand in finala de Mont de Marsan, campioana Frantei, cu 10-0 (cele doua eseuri fiind transformate de el).
Ca international in reprezentativa a avut o decada (1959-1968) plina de rasunatoare succese pentru palmaresul rugbyului nostru, facand parte din “garnitura de aur a anilor 60” . Bine inteles ca victoria din 1960 contra Frantei (11-5, prima in palmaresul Romaniei) si cea din 1968 (15-14, in care “Jiri” a marcat toate punctele echipei noastre prin trei lovituri de pedeapsa si doua dropgoluri), sunt foarte importante pentru cariera sa; intre aceste victorii interpunandu- se alte valoroase rezultate cu acelasi redutabil adversar (5-5 in 1961 la Bayonn , 3-0 in 1962 la Bucuresti si 6-6 in 1963 la Toulouse ), plus alte 25 pretioase victorii romanesti in jocuri test. Si pentru ca in dreptul victoriilor cu Franta corespunde automat si titlul de Campioni ai Europei inseamna ca cele doua trofee continentale il are pe V.Irimescu coautor. A adunat in total 32 selectii in echipa nationala. Din anul 1960 este maestrul emerit al sportului.
La sfarsitul carierei sportive joaca in Franta la PUC-Paris , cu care obtine ceva succese dar mai relevanta este selectionarea in echipa Parisului pentru jocul cu Selectionata Londrei din anul 1970.
Debuteaza in cariera de antrenor in Franta, in perioada cand a jucat aici, ocupandu-se de instruirea echipelor de juniori mici; cand revine in tara in 1972 este numit antrenor federal. Din anul urmator este si antrenorul echipei nationale pentru o perioada de mai bine de 14 ani, timp in care palmaresul reprezentativei Romaniei s-a imbogatit cu victorii rasunatoare si jocuri celebre, realizate in compania celor mai redutabile forte mondiale, astfel: 3 victorii contra Frantei (15-10/1974; 15-12/1976; 15-0/1980), victoriile cu Tara Galilor si Scotia (24-6/1983 si respectiv 28-22/1984), victoriile la scoruri fluviu in fata Italiei (69-0/1977 si 44-0/1979), egalurile in deplasare cu Noua Zeelanda-sub 23 ani (10-10/1975) si cu Irlanda (13-13/1980) , precum si jocurile pierdute de putin cu Tara Galilor la Cardif (12-13/1979) , cu All Blacks la Bucuresti (8-14/1981) si cu Anglia (9-15/1985).
Intr-o satatistica, personal conceputa, pe tema “contributii la palmaresul rugbyului romanesc” Valeriu Irimescu ocupa detasat primul loc fie la categoria antrenori - 70 jocuri test cu 50 victorii-, fie la categoria combinata jucatori-antrenori - 102 jocuri cu 71 victorii.
In anul 1975 i s-a conferit titlul de antrenor emerit.
Isi da demisia de la echipa nationala in anul 1986 cand, surprinzator, pierde cu Irlanda la Dublin , cu scorul cel mai usturator din palmaresul rugbyului nostru la acea data (0-60).
Antreneaza pentru doi ani Politehnica Iasi, fara rezultate semnificative dupa care pentru alti doi ani revine antrenor federal (1990-1991), terminandu-si activitatea profesionala antrenand in Franta (Metro-Paris) .
Daca misiunea de antrenor al echipei nationale a indeplinit-o magistral, fiind tehnicianul cu cele mai multe si pretioase rezultate din istoria rugbyului romanesc, funcþia de antrenor federal a tratat-o superficial. In aceasta situatie atributiile unui antrenor federal, in a carui responsabilitate cade divulgarea si implementarea unei metodologii adecvate de instruire in teritoriu si implicit pregatirea corespunzatoare a corpului de antrenori, nu l-au preocupat deloc. Mai mult, stiu precis data cand din functia sa a refuzat de a mai trimite antrenori la cursurile de perfectionare organizate de FIRA, astfel ca in timp ce anual 2-3 arbitrii aveau posibilitatea specializarii la zi, colegii lui, antrenorii, fara alte compensatii in informare, au pierdut pasul cu evolutia metodologiei de instruire moderna si chiar interesul pentru profesiune, de altfel tot mai ignorata.
Revenind dupa anul 2000 in tara, in plina capacitate profesionala, s-a auto izolat un timp, rupand practic orice contact cu lumea rugbyului.
Personal pastrez regretul ca n-a avut totala disponibilitate de a-si armoniza conjunctural viata, traind public satisfactiile maretelor victorii cu care, mai mult decat oricare, a imbogatit rugbyul romanesc.
MIHAI NACA (n.1939)
Jucator polivalent (fundas, uvertura si flancher) descoperit de Tudor George/Ahoe la juniorii Grivitei cu care si castiga doua titluri de campioni nationali (1956 si 1957). Promoveaza apoi in activitatea de seniori cunoscand si invatand multe de la antrenorii pe care i-a avut, foste glorii ale rugbyului romanesc; astfel pe traseul: Rapid Bucuresti, Gloria si Universitatea Timisoara, lucreaza, si apuca uneori sa mai si joace, cu antrenori de marca precum: Toma Moldoveanu, Gica Parcalabescu, Anton Groman, Telu Diamandi si Cuchi Carnabel.
In anul 1968 devine antrenor, postura in care atinge marea consacrare, insasi debutul fiindu-i fast: promovarea Gloriei in divizia A (1969). Dar alta era anvergura ce aceasta controversata profesie ii rezerva. Joaca si antreneaza Universitatea Timisoara pana in 1973 cand vine la Farul Constanta , urmandu-i lui Titi Ionescu la conducerea echipei. Aici avea sã cunoasca satisfactii imense Farul avand sa fie pentru ani buni polul rugbyului romanesc. Titlurile castigate in anii 1975, 1976, 1978, apoi in anii 1986, 1995 si 1997 justificand aprecierea: era pentru prima data in rugbyul romanesc cand o echipa provinciala concura cu asemenea performante marile echipe ale capitalei. Si asta pentru ca M.Naca a stiut sa exploateze si chiar sa determine un climat propice rugbyului in orasul litoralului nostru.
Cu Farul are si o aventura performanta, invingand in «Masters-ul» din 1986 in Franta, vicecampioana acestei tari Agen (10-3) si campioana Noii Zeelande, Auckland (18-5), calificandu-se in finala acestei puternice competitii.
Este antrenorul reprezentativei Romaniei in cateva randuri printre care si la prima editie a Cupei Mondiale (Noua Zeelanda-1987) , unde echipa noastra obtine cea mai buna calificare din toate participarile: locul 9 (decisive fiind in departajare victoria la Zimabwe si cele 62 de puncte, printre care si 6 eseuri, marcate de jucatorii nostri in faza grupelor preliminare) .
Antrenor emerit, M.Naca, pe langa performante de echipa, se poate lauda cu o contributie imensa la valoarea reprezentativei rugbyului nostru, un numar mare de internationali perfectionandu- se la scoala lui, astfel: I.Bacioiu, D.Musat, Gh.Daraban, Gh.Varga, V.Ion, M.Bucos, P.Motrescu, I.Marica, M.Holban, P.Ianusevici, Gh.Dumitru, Em.Grigore, Ad.Lungu, M.Toader, Gh.Varzaru, Gh.Florea, N.Fulina si altii, toti componenti ai nationalei ce a realizat stralucitoare victorii in compania marilor echipe ale lumii.
Va urma
Jucator centru, talent innascut, cu o bogata cariera fie la echipa de club Grivita Rosie, fie la echipa nationala, Valeriu Irimescu este descoperit, impreuna cu alti mari viitori internationali (M.Wusec, M.Tibuleac, M.Oblemenco, T.Nasta), de antrenorul-poet Tudor George/Ahoe si Gica Parcalabescu. S-a impus in egala masura prin jocul subtil din linia de tresferturi cum si prin maestria-i la loviturile de picior.
Dupa ce castiga cu Grivita Rosie la juniori doua titluri de campioni (1956 ºi 1957), insuma nu mai putin de alte 7 titluri la nivel de seniori (1958, 1959, 1960, 1962, 1966, 1967 si 1970). In anul 1964 cucereste cu echipa sa Cupa Campionilor Europeni, dispunand in finala de Mont de Marsan, campioana Frantei, cu 10-0 (cele doua eseuri fiind transformate de el).
Ca international in reprezentativa a avut o decada (1959-1968) plina de rasunatoare succese pentru palmaresul rugbyului nostru, facand parte din “garnitura de aur a anilor 60” . Bine inteles ca victoria din 1960 contra Frantei (11-5, prima in palmaresul Romaniei) si cea din 1968 (15-14, in care “Jiri” a marcat toate punctele echipei noastre prin trei lovituri de pedeapsa si doua dropgoluri), sunt foarte importante pentru cariera sa; intre aceste victorii interpunandu- se alte valoroase rezultate cu acelasi redutabil adversar (5-5 in 1961 la Bayonn , 3-0 in 1962 la Bucuresti si 6-6 in 1963 la Toulouse ), plus alte 25 pretioase victorii romanesti in jocuri test. Si pentru ca in dreptul victoriilor cu Franta corespunde automat si titlul de Campioni ai Europei inseamna ca cele doua trofee continentale il are pe V.Irimescu coautor. A adunat in total 32 selectii in echipa nationala. Din anul 1960 este maestrul emerit al sportului.
La sfarsitul carierei sportive joaca in Franta la PUC-Paris , cu care obtine ceva succese dar mai relevanta este selectionarea in echipa Parisului pentru jocul cu Selectionata Londrei din anul 1970.
Debuteaza in cariera de antrenor in Franta, in perioada cand a jucat aici, ocupandu-se de instruirea echipelor de juniori mici; cand revine in tara in 1972 este numit antrenor federal. Din anul urmator este si antrenorul echipei nationale pentru o perioada de mai bine de 14 ani, timp in care palmaresul reprezentativei Romaniei s-a imbogatit cu victorii rasunatoare si jocuri celebre, realizate in compania celor mai redutabile forte mondiale, astfel: 3 victorii contra Frantei (15-10/1974; 15-12/1976; 15-0/1980), victoriile cu Tara Galilor si Scotia (24-6/1983 si respectiv 28-22/1984), victoriile la scoruri fluviu in fata Italiei (69-0/1977 si 44-0/1979), egalurile in deplasare cu Noua Zeelanda-sub 23 ani (10-10/1975) si cu Irlanda (13-13/1980) , precum si jocurile pierdute de putin cu Tara Galilor la Cardif (12-13/1979) , cu All Blacks la Bucuresti (8-14/1981) si cu Anglia (9-15/1985).
Intr-o satatistica, personal conceputa, pe tema “contributii la palmaresul rugbyului romanesc” Valeriu Irimescu ocupa detasat primul loc fie la categoria antrenori - 70 jocuri test cu 50 victorii-, fie la categoria combinata jucatori-antrenori - 102 jocuri cu 71 victorii.
In anul 1975 i s-a conferit titlul de antrenor emerit.
Isi da demisia de la echipa nationala in anul 1986 cand, surprinzator, pierde cu Irlanda la Dublin , cu scorul cel mai usturator din palmaresul rugbyului nostru la acea data (0-60).
Antreneaza pentru doi ani Politehnica Iasi, fara rezultate semnificative dupa care pentru alti doi ani revine antrenor federal (1990-1991), terminandu-si activitatea profesionala antrenand in Franta (Metro-Paris) .
Daca misiunea de antrenor al echipei nationale a indeplinit-o magistral, fiind tehnicianul cu cele mai multe si pretioase rezultate din istoria rugbyului romanesc, funcþia de antrenor federal a tratat-o superficial. In aceasta situatie atributiile unui antrenor federal, in a carui responsabilitate cade divulgarea si implementarea unei metodologii adecvate de instruire in teritoriu si implicit pregatirea corespunzatoare a corpului de antrenori, nu l-au preocupat deloc. Mai mult, stiu precis data cand din functia sa a refuzat de a mai trimite antrenori la cursurile de perfectionare organizate de FIRA, astfel ca in timp ce anual 2-3 arbitrii aveau posibilitatea specializarii la zi, colegii lui, antrenorii, fara alte compensatii in informare, au pierdut pasul cu evolutia metodologiei de instruire moderna si chiar interesul pentru profesiune, de altfel tot mai ignorata.
Revenind dupa anul 2000 in tara, in plina capacitate profesionala, s-a auto izolat un timp, rupand practic orice contact cu lumea rugbyului.
Personal pastrez regretul ca n-a avut totala disponibilitate de a-si armoniza conjunctural viata, traind public satisfactiile maretelor victorii cu care, mai mult decat oricare, a imbogatit rugbyul romanesc.
MIHAI NACA (n.1939)
Jucator polivalent (fundas, uvertura si flancher) descoperit de Tudor George/Ahoe la juniorii Grivitei cu care si castiga doua titluri de campioni nationali (1956 si 1957). Promoveaza apoi in activitatea de seniori cunoscand si invatand multe de la antrenorii pe care i-a avut, foste glorii ale rugbyului romanesc; astfel pe traseul: Rapid Bucuresti, Gloria si Universitatea Timisoara, lucreaza, si apuca uneori sa mai si joace, cu antrenori de marca precum: Toma Moldoveanu, Gica Parcalabescu, Anton Groman, Telu Diamandi si Cuchi Carnabel.
In anul 1968 devine antrenor, postura in care atinge marea consacrare, insasi debutul fiindu-i fast: promovarea Gloriei in divizia A (1969). Dar alta era anvergura ce aceasta controversata profesie ii rezerva. Joaca si antreneaza Universitatea Timisoara pana in 1973 cand vine la Farul Constanta , urmandu-i lui Titi Ionescu la conducerea echipei. Aici avea sã cunoasca satisfactii imense Farul avand sa fie pentru ani buni polul rugbyului romanesc. Titlurile castigate in anii 1975, 1976, 1978, apoi in anii 1986, 1995 si 1997 justificand aprecierea: era pentru prima data in rugbyul romanesc cand o echipa provinciala concura cu asemenea performante marile echipe ale capitalei. Si asta pentru ca M.Naca a stiut sa exploateze si chiar sa determine un climat propice rugbyului in orasul litoralului nostru.
Cu Farul are si o aventura performanta, invingand in «Masters-ul» din 1986 in Franta, vicecampioana acestei tari Agen (10-3) si campioana Noii Zeelande, Auckland (18-5), calificandu-se in finala acestei puternice competitii.
Este antrenorul reprezentativei Romaniei in cateva randuri printre care si la prima editie a Cupei Mondiale (Noua Zeelanda-1987) , unde echipa noastra obtine cea mai buna calificare din toate participarile: locul 9 (decisive fiind in departajare victoria la Zimabwe si cele 62 de puncte, printre care si 6 eseuri, marcate de jucatorii nostri in faza grupelor preliminare) .
Antrenor emerit, M.Naca, pe langa performante de echipa, se poate lauda cu o contributie imensa la valoarea reprezentativei rugbyului nostru, un numar mare de internationali perfectionandu- se la scoala lui, astfel: I.Bacioiu, D.Musat, Gh.Daraban, Gh.Varga, V.Ion, M.Bucos, P.Motrescu, I.Marica, M.Holban, P.Ianusevici, Gh.Dumitru, Em.Grigore, Ad.Lungu, M.Toader, Gh.Varzaru, Gh.Florea, N.Fulina si altii, toti componenti ai nationalei ce a realizat stralucitoare victorii in compania marilor echipe ale lumii.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu