Proiectul tau Mihai de a înitia, cu o activitate pilot si în perspectiva de multiplicare, organizarea activitatii de rugby în doua scoli bucurestene, mi-a reamintit, si prin modul laborios în care sustii ideia, de un alt material de acum câtva timp ce se refera la asistenta medicala în jocul de rugby.
Stau si ma (te) întreb: când ai timp omule, în lumea ta profesionala si cotidianul atât de complicat si competitiv sa gândesti si sa dai solutii pentru înfrumusetarea rugbyului nostru?
A ! Stiu. Este dragostea sincera si generoasa pentru o activitate care ti-a marcat decisiv viata, cunoscuta chiar din copilarie (scoala!), atunci când fiinta umana are nevoie mai mult de un acompaniament educativ pertinent la asperitatile vietii. Ai avut însa si norocul de a întâlni un dascal remarcabil, el – Vasile Soporan – care fara sa aibe minunata baza sportiva de azi, cu care Dumnezeu i-a rasplatit altruismul si caldura pentru copii (cunosc eu multi „iubitori de rugby” ce i-ar fi facut repede de petrecanie acelui spatiu rugbystic de vis), care dupa destula munca la depou se juca cu voi pe unde apuca, dar mai ades pe peluzele parcului garii brasovene.
A ! Stiu. Este onestitatea ce o ai în suflet, confruntata si cu frumusetea rugbyului în care traiesti acum, imbold pentru toti de a rasplati dupa puteri jocul care ne-a calauzit la trairi deosebite.
Fara discutie, în afara de seriozitatea proiectului cu pricina si la care foarte curând voi reveni, cred ca pereceptia si reactiile autohtone la noutati si solutii metodologice, sau chiar sugestii binevoitoare, sunt foarte încete, daca nu chiar nule (am propria experienta). Fac aceasta afirmatie si fara sa cunosc daca la noi asistenta medicala, cel putin la echipa reprezentativa (în afara de kelen si antiinflamatorii) , utilizeaza ceva din sistemul monitorizat pe care îl sugera-i, în care starea de sanatate si maximizarea capacitatii jucatorilor (recuperare, bioritm pozitiv etc.) este total si minutios controlata. Daca am si adoptat acel model de care vorbeai (un sincer bravo!) am facut pasul la modernismul instruirii ce bântuie lumea rugbyului, daca nu . . . o sa-l gasim la georgieni sau la rusi. Despre „modernismul nostru” din instruire promit ca voi reveni.
Salut calduros toata lumea noastra buna, Mao
PS. Apreciez în mod deosebit fiecare interventie, cu subiect general sau particular. Cunoastem situatii si preocupari, ne cunoastem mai bine, simtim umarul prietenesc aproape. De curând sunt mai bogat cu cunostinte pretioase în lumea rugbyului nostru: M.Tincu, H.Bargaunas, T.Aprozeanu, etc.
Stau si ma (te) întreb: când ai timp omule, în lumea ta profesionala si cotidianul atât de complicat si competitiv sa gândesti si sa dai solutii pentru înfrumusetarea rugbyului nostru?
A ! Stiu. Este dragostea sincera si generoasa pentru o activitate care ti-a marcat decisiv viata, cunoscuta chiar din copilarie (scoala!), atunci când fiinta umana are nevoie mai mult de un acompaniament educativ pertinent la asperitatile vietii. Ai avut însa si norocul de a întâlni un dascal remarcabil, el – Vasile Soporan – care fara sa aibe minunata baza sportiva de azi, cu care Dumnezeu i-a rasplatit altruismul si caldura pentru copii (cunosc eu multi „iubitori de rugby” ce i-ar fi facut repede de petrecanie acelui spatiu rugbystic de vis), care dupa destula munca la depou se juca cu voi pe unde apuca, dar mai ades pe peluzele parcului garii brasovene.
A ! Stiu. Este onestitatea ce o ai în suflet, confruntata si cu frumusetea rugbyului în care traiesti acum, imbold pentru toti de a rasplati dupa puteri jocul care ne-a calauzit la trairi deosebite.
Fara discutie, în afara de seriozitatea proiectului cu pricina si la care foarte curând voi reveni, cred ca pereceptia si reactiile autohtone la noutati si solutii metodologice, sau chiar sugestii binevoitoare, sunt foarte încete, daca nu chiar nule (am propria experienta). Fac aceasta afirmatie si fara sa cunosc daca la noi asistenta medicala, cel putin la echipa reprezentativa (în afara de kelen si antiinflamatorii) , utilizeaza ceva din sistemul monitorizat pe care îl sugera-i, în care starea de sanatate si maximizarea capacitatii jucatorilor (recuperare, bioritm pozitiv etc.) este total si minutios controlata. Daca am si adoptat acel model de care vorbeai (un sincer bravo!) am facut pasul la modernismul instruirii ce bântuie lumea rugbyului, daca nu . . . o sa-l gasim la georgieni sau la rusi. Despre „modernismul nostru” din instruire promit ca voi reveni.
Salut calduros toata lumea noastra buna, Mao
PS. Apreciez în mod deosebit fiecare interventie, cu subiect general sau particular. Cunoastem situatii si preocupari, ne cunoastem mai bine, simtim umarul prietenesc aproape. De curând sunt mai bogat cu cunostinte pretioase în lumea rugbyului nostru: M.Tincu, H.Bargaunas, T.Aprozeanu, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu